Cupa Mondiala 2018, ziua 4: Kinder cu surprize

Una pe zi am mai vazut, dar doua parca sunt prea multe. Hai, fiti seriosi, nu-mi spuneti ca va gandeati ca Mexic ia trei puncte nemtilor, iar Brazilia nu bate Elvetia. Practic, din aceasta ecuatie, putem spune ca doar Serbia a confirmat calculele hartiei.

Costa Rica – Serbia 0-1: Golarov

Aici n-a fost loc de surprize, desi Costa Rica s-a straduit sa ne arate ca sfertul de finala izbutit in urma cu patru ani, in Brazilia n-a fost chiar un accident fericit. Dupa o prima repriza cu putine faze de poarta, in care echipele s-au tot cautat, sarbii au rezolvat jocul dupa o faza fixa. Mai intai Mitrovic l-a testat pe Navas, dar portarul Realului a avut un reflex excelent, la cinci minute de la reluare. A urmat apoi faza care a decis invingatoarea. Serbia a beneficiat de o lovitura libera, de la aproximativ 25 de metri de poarta lui Navas, iar capitanul Kolarov n-a iertat, invingandu-l pe Navas.

Germania – Mexic 0-1: Loz (ne)castigator

Brazilia e ultima echipa castigatoare de Cupa Mondiala, care la editia urmatoare a inceput cu victorie. Selecao a triumfat in 2002, intr-o finala cu Germania, iar 4 ani mai tarziu a inceput Cupa Mondiala cu un succes, 1-0 cu Croatia. In 2010 Italia a facut 1-1 cu Paraguay, in 2014 Spania a pierdut 1-5 cu Olanda. Ai fi putut sa pariezi ca panzerul german nu va intra in aceasta categorie. Doarca, baietii-n verde au avut grija de treaba asta.Mexicul nu s-a pierdut cu firea in fata campioanei mondiale en titre, iar Germania a pornit cu stangul. A fost mai intai sutul lui Herrera, dar Neur a prins cu siguranta, apoi Salcedo era s-o comita in porata proprie. Si a venit minutul 35. Mexicanii au izbutit o recuperare in jumatatea proprie si au declasat un contra-atac. Hernandez i-a trimis lui Lozano, iar acesta l-a trimis la plimbare pe Ozil si marcat la coltul scurt al portii lui Neuer. Cu orgoliul ranit, nemtii au cautat sa revina pe tabela de marcaj, dar mingea n-a vrut sa intre in poarta lui Ochoa. 25 de suturi au tras spre poarta jucatorii lui Low in meciul cu aztecii.

Brazilia – Elvetia 1-1: ne aparam si ii surprindem

Cand joci cu Brazilia si vrei sa pleci acasa si cu altceva decat cu un tricou cu Neymar sau Marcel e bine sa fii organizat si sa nu te arunci cu capu-nainte, nici macar in gheata vreunuia. Nici nu ne asteptam sa vedem Elveti dominand, stand calare pe adversar. Nici nu e stilul lor. Brazilia a dominat jocul si la cum a inceput te gandeai ca e un meci de 3+ si 1 solist. Coutinho a plesnit-o bine de tot in minutul 20, fara ca Somer sa emita vreo pretentie si a dus Brazilia in avantaj. Parea sa fie inceputul sfarsitului pentru elvetieni, dar oamenii lui Vladimir Petkovic nu prea cred in clisee d-astea auzite prin filme. Minutul 50, corner pentru europeni. Bate Saqyuri pe linia de sase metri, sud – americanii sunt surprinsi, iar Zuber trimite sub bara. Degeaba s-au aruncat in atac oamenii lui Tite, mingea a tot ocolit poarta lui Sommer, la sansele avute de Neymar sau Miranda. S-a terminat 1-1 si putem spune ca brazilienii au inceput la fel de slab ca fratii lor din Argetina.

In Grupa E, Serbia e lider dupa prima etapa, dupa golul brazilian reusit de Kolarov, iar etapa viitoare avem Brazilia – Costa Rica si Serbia Elvetia.

Pana atunci, Mondialul continua astazi cu jocurile:

Suedia – Coreea de Sud (ora 15, Grupa F)
Belgia – Panama, de la ora 18
Tunisia – Anglia, incepand cu ora 21.

Hai, ca abia ne-am incalzit!

Foto: FIFA

Leave a Comment

Required fields are marked *.


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.